Consiliul municipal Bălţi a acceptat cererea de demisie a primarului Renato Usatîi

0
236

Chişinău, 15 feb. /MOLDPRES/. Consiliul municipal Bălţi, întrunit astăzi în şedinţă, a acceptat cererea de demisie din funcţia de primar al municipiului Bălţi, semnată de Renato Usatîi pe data de 13 februarie. Decizia aleşilor locali urmează să fie prezentată Comisiei Electorale Centrale, transmite MOLDPRES.

Renato Usatîi a declarat  la începutul săptămânii curente  că demisionează din funcţia de primar de Bălţi. Anunţul a fost făcut într-o emisiune de la un post de televiziune din R. Moldova, prin intermediul unei reţele de socializare.

Alegerile anticipate la Bălţi ar putea să se desfăşoare în luna mai curent, iar, potrivit lui Usatîi,  Partidul Nostru va fi reprezentat la acest scrutin de Nicolai Grigorişin.

Grigorişin este unul din activiştii acestei formaţiuni politice la Bălţi, care pe data de 8 februarie a fost ales în funcţia de viceprimar al municipiului.

(Reporter L. Grubîi, editor M. Jantovan)

 

https://www.moldpres.md/news/2018/02/15/18001230

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns